Ascensorul pe plan înclinat (mijloc de transport ecologic, cu grad ridicat de eficiență energetică) înlocuiește practica deplasării la Cetate (monument istoric de clasa A, cu peste 400.000 vizitatori anual) cu mijloace auto, astfel diminuându-se considerabil emisiile de CO2, evitarea aglomerării de mașini, parcările necorespunzătoare.
Până în anul 2015 accesul se făcea doar dinspre Valea Cetății, unde exista o parcare mică și un drum pietonal de aprox. 1 km până în partea superioară a dealului. În multe zile parcarea era insuficientă, mașinile fiind parcate de-a lungul drumului național, provocând numeroase blocaje. Turiștii care vin în acest loc nu aveau nicio interacțiune cu zona istorică a orașului din cauza poziționării parcării în afara orașului. Primăria Râșnov a decis în anul 2012 să transforme centrul istoric al orașului în zonă pietonală, cu o parcare subterană de 170 de locuri și să construiască un ascensor pe plan înclinat (electric) care să preia o parte importantă din traficul de pe partea cealaltă a dealului.
În anul 2015 a fost finalizată această investiție, iar în anul 2018 au folosit acest mijloc de acces un număr de 70.000 de turiști.
În imediata vecinătate a Cetății se află parcul tematic Dinoparc (peste 300.000 de vizitatori anual), cele două obiective fiind foarte vizitate pe tot parcursul anului, însă cu un flux masiv în perioada iulie–august.
Ascensorul oferă facilități pentru persoanele cu handicap, este ușor accesibil din parcarea subterană iar în zona Centrului Istoric au apărut facilități de alimentație publică și magazine de suveniruri.
În paralel cu traseul ascensorului există o potecă pentru cei care doresc să urce pe jos la Cetate. Până la apariția ascensorului, această potecă nu era foarte vizibilă. Pe viitor ar putea fi amenajată această potecă ca un traseu de interpretare.
O suprafață de 4268 mp de teren a fost introdusă în circuitul silvic.
Beneficiarii direcți sunt turiștii aflați în vacanță, administrația locală.
Sunt valabile două tipuri de orare de funcționare: de vară și de iarnă. Orarul se poate prelungi la solicitare (exemplu: pentru perioada festivalului de film).
Tel.: 0726765629
Website obiectiv: www.asaltulcetatii.ro
Rasnov, str. Cetatii, nr. 13, jud. Brasov
Phone: 0758881111
